Memoria familiei Micleuşanu e plină cu ororile istoriei basarabene din secolul XX. Au scăpat ca prin urechile acului de a fi deportaţi în Siberia. La maturitate, medicul Constantin Micleuşanu a cunoscut şi interogatoriile la KGB. Fiul său, scriitorul Mitoş Micleuşanu, a ajuns să studieze în România şi să realizeze emisiuni de satiră în mass media din Bucureşti. În final, Micleuşenii s-a reunit în dreapta Prutului, dar nu au uitat experienţele trăite în Basarabia.

            Va invităm la CLUBUL ȚĂRANULUI joi 17 aprilie 2014, ora 18:00 pentru a viziona împreună „Spre vest, spre tara mamă” , noul episod pe care regizorul DUMITRU BĂDIȚA îl dedică unei familii basarabene care a reușit să supraviețuiască iadului bolșevic, familia Micleușanu.