Acum, la începutul lunii lui Cuptor am avut oaspeţi. Laureatele concursului ” Ars Adolescentina” la etapele „Comentariu”, „Poezie” si „Pictura” au câştigat premiul oferit de Institutul „Fraţii Golescu” : o călătorie in Ţara. Concursul, iniţiat si susţinut cu pasiune de distinsa jurnalistă şi scriitoare, Doamna ZINA IZBAŞ, este organizat de redacţia de tineret a postului Radio Moldova. Concursul are deja 12 ediţii, Institutul „Fraţii Golescu” fiind alături de organizatori si concurenţi de la prima ediţie. Ecaterina Ceban, Nicoleta Donose si Mihaela Lungu, însotite şi îndrumate de dna. Izbaş au venit astfel in România pentru prima dată. Au mers prin Bucureşti , descoperind oraşul şi pentru o zi, pentru o mult prea scurtă zi, au ajuns şi la Sinaia , pentru a se convinge singure că Peleşul este mai frumos decât în fotografii. Alex ne-a fost gazda rabdatoare la sediul Actiunii 2012 , unde premiantele din Chisinau au putut înţelege eforturile pe care le depun voluntarii nostri pentru ca să „Aducem Basarabia Acasa”. Duminica, Cristian David ( Actiunea 2012 ) le-a oferit un ” slalom auto” prin capitală , pentru a completa impresiile unei prime călătorii in Ţara lor.