Descoperirea geografiei românilor de pretutindeni, prelegere susţinută de Mihai Viorel Nicolae, directorul Institutului „Fraţii Golescu” din Bucureşti, are loc luni, 27 mai 2019, ora 18.00, la Institutul Cultural Român – Aleea Alexandru nr. 38.

Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, de Compartimentul Comunităţi Istorice, dezvoltă istoricul relaţiilor dintre românii aflaţi în prezent pe teritorul României şi în comunităţile mai îndepărtate.

„Românii, prin personalităţile lor culturale, au fost întotdeauna conştienti de existenţa conaţionalilor aflaţi dincolo de hotarele istorice ale statelor în care locuiau. Până în primele decenii ale sec. al XIX-lea, referinţele la românii de pretutindeni sunt puţine. Excepţiile privesc, în primul rând, cele trei provincii istorice: Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Sentimentul împărtăşit de apartenenţă nu a scăpat nici atenţiei străinilor. Patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului (1572-1638) vorbeşte, într-o epistolă adresată principelui transilvan Gavril Bethlen despre „…legătura de sânge şi de iubire care, deşi într-ascuns, dar în felul cel mai strâns leagă românii…”, a spus directorul Institutului „Fraţii Golescu”.

https://www.dcnews.ro/descoperirea-geografiei-romanilor-de-pretutindeni_657455.html