O nouă expoziție fotografică cu titlul “Biserici Rupestre din Basarabia” va avea loc joi sub egida Platformei civice Acțiunea 2012. După Chișinău și Suceava, a venit rândul Craiovei să găzduiască fotografiile semnate de Dan Barcea, cineast și fotograf de origine română stabilit în Austria.

Expoziția este organizată de Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și Institutul Frații Golescu, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și a Centrului Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Dolj. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 16 iunie, ora 11.00, la Galeria Cromatic din Craiova (strada Alexandru Macedonski, nr.22).

Vizitatorii vor putea admira o suită de imagini ale unor mănăstiri rupestre care au rămas active, menținând funcțiile sacerdotale încă vii. În perioada sovietică, aceste au avut mult de pătimit, dar au rămas mai departe contraforturi ale identității naționale asediate. Expoziția este deschisă până pe 22 iunie.